Cultură de cannabis găsită la locuința unui agent şef de la Poliția Rutieră

Autor: ProMotor 12 iul. 2020 Știri auto
Cultură de cannabis găsită la locuința unui agent şef de la Poliția Rutieră

Agentul şef al Serviciului Rutier al IPJ Arad, Ștefan Cosmin Pană, a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri. Procurorii DIICOT Arad au dispus vineri, 10 iulie, reținerea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă agravantă.

Polițistul și alte două persoane au cultivat droguri de risc în perioada aprilie – iunie. Plantele erau crescute într-un imobil situat pe raza municipiului Arad.

Cultură de cannabis formată din 31 de plante

Vineri, în urma unor percheziții efectuate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale în cadrul unui dosar penal privind distrugerea prin incendiere a unui autoturism la domiciliul inculpatului a fost depistată o cultură de cannabis formată din 31 de plante, în greutate totală de aproximativ 21 de kilograme.

„În urma perchezițiilor efectuate până la acest moment, polițiștii au descoperit la locuința polițistului Cosmin Pană, în vârstă de 35 de ani, cantitatea de 5.860 fire de țigarete fără timbru legal, susceptibile a proveni din contrabandă, o pereche de cătușe, un dispozitiv de monitorizare, plăcuțe cu numere de înmatriculare, iar într-o grădină comună cu altă locuință, într-o seră tip solar, au fost descoperite 31 de tulpini de plante cannabis cultivate”, se mai arată în comunicatul de presă publicat de pressalert.ro.

Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: pressalert.ro



Comentarii
Inchide